Serviciile de consultanță oferă soluții optime pentru nevoile personale ce includ: analiza reglementărilor urbanistici (P.O.T., C.U.T., retrageri, înălțime maximă), scenarii posibile de dezvoltare, discuții despre soluții potrivite nevoilor tale, consultanță tehnică pentru proiecte noi sau renovări, eficientizarea energetică și sustenabilitate prin proiectare sau alegerea finisajelor, avantajele, dezavantajele și optimizarea costurilor în funcție de soluțiile tehnice dorite și consultanța pentru etapele de avizare (etapizarea, pregătirea documentației și susținerea proiectului pentru avizare).
Serviciile de proiectare de arhitectură, rezistență și instalații sunt strâns legate pentru un proiect eficient. Colaborarea noastra cu echipe specializate în inginerie structurală, a instalațiilor sanitare, termice, de ventilație și climatizare, cât și a instalațiilor electrice asigură un demers optim de proiectare și utilizare în condiții de siguranță. Proiectul de arhitectură include: conceptul de arhitectură personalizat ( planuri, fațade și imagini 3D), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C.) și proiectul tehnic cu detaliile de execuție (PTh +DE).
Serviciile de design interior asigură optimizarea spațiului pentru stilul tău de viață. Conceptul de design pornește de la analiza funcțională a spațiului, crearea de moodboard-uri cu materiale, culori, piese de mobilier, apoi definirea stilului preferat, (modern, minimalist, industrial, clasic). Propunerea de design oferă soluții de amenajare interioară și a fluxurilor de circulație optimizate, mobilier inteligent cu spații de depozitare ascunse sau integrate, rezolvarea spațiilor înguste sau nefuncționale, soluții de organizare, optimizare a materialelor și a costurilor.
Serviciile de implementare adică urmărirea de șantier pe parcursul construirii asigură respectarea exactă a planurilor de arhitectură și executarea lor corectă, clarificări tehnice pentru echipa de execuție, soluții rapide pentru situații neprevăzute apărute pe teren, coordonarea disciplinelor (arhitectură, structură, instalații), verificarea calității materialelor puse în operă, semnalarea și corectarea neconformităților, actualizarea soluțiilor tehnice, verificarea fazelor determinante (fundații, structură, instalații, anveloparea clădirii) și pregătirea actelor pentru efectuarea recepției finale.